Pâinea cea de-a pururi este o poveste care aduce în prim-plan teme precum iubirea, sacrificiul și puterea credinței. Într-un sat mic, trăia un bătrân cunoscut de toți ca fiind un om bun și înțelept. Acesta avea o pasiune aparte pentru gătit, iar pâinea pe care o făcea era renumită în întreaga regiune. Oamenii veneau din toate colțurile pentru a gusta din deliciile sale, iar el le oferea cu drag, împărtășind nu doar hrană, ci și povești și învățăminte.
Într-o zi, bătrânul a decis să organizeze o petrecere în cinstea satului. A vrut să le ofere oamenilor nu doar pâine, ci și momente de bucurie și unitate. A început să adune ingredientele necesare pentru a pregăti cele mai gustoase pâini. A muncit din greu, frământând aluatul cu mâinile sale, iar mirosul pâinii proaspete a început să se răspândească în întreaga zonă.
Pe măsură ce se apropia ziua petrecerii, sătenii erau tot mai entuziasmați. Fiecare dintre ei aducea câte ceva: legume, fructe, brânză și vin. Erau nerăbdători să se adune și să sărbătorească împreună. Bătrânul a pregătit o masă imensă în centrul satului, acoperită cu fețe de masă albe și flori proaspete. Totul era plin de culoare și bucurie.
În ziua petrecerii, soarele strălucea pe cer, iar oamenii au început să sosească. Râsetele și muzica umpleau atmosfera, iar bătrânul, zâmbind, le oferea tuturor câte o felie de pâine. Fiecare bucată de pâine era ca o fereastră spre sufletul său, plină de dragoste și dăruire. Oamenii se bucurau de moment, împărtășind povești și amintiri, întărind legăturile dintre ei.
Pe parcursul serii, bătrânul a observat o tânără care stătea singură într-un colț, părea tristă. S-a apropiat de ea și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Tânăra i-a povestit că a pierdut recent o persoană dragă și se simțea singură și pierdută. Bătrânul a ascultat-o cu atenție și a încercat să o consoleze, spunându-i că dorul este o parte naturală a vieții și că iubirea nu dispare niciodată. I-a dat o bucată de pâine și i-a spus că fiecare felie reprezintă o amintire frumoasă și că, prin împărtășirea lor, putem păstra vie memoria celor dragi.
Discursul lui a atins inima tinerei, iar lacrimile i-au fost înlocuite de un zâmbet. A început să vorbească cu alții, împărtășind și ea povestea sa. Atmosfera s-a schimbat, iar petrecerea a devenit un moment de reflecție și comuniune. Oamenii au început să se ajute unii pe alții, să își ofere sprijin și să împărtășească iubire.
Pe măsură ce noaptea se lăsa, bătrânul a adunat toți sătenii în jurul său pentru a le mulțumi. A spus că pâinea pe care o făcuse nu era doar un aliment, ci un simbol al comunității, al legăturilor dintre oameni și al iubirii care ne unește. A subliniat importanța de a fi alături de cei dragi și de a împărtăși atât momentele de bucurie, cât și cele de tristețe.
La final, toți au cântat și au dansat, iar bătrânul a zâmbit, știind că a reușit să aducă oamenii împreună. Pâinea lui, făcută cu dragoste, a devenit un simbol al speranței și al unității. În zilele care au urmat, satul a continuat să se adune, sărbătorind nu doar pâinea, ci și viața și legăturile create între oameni. Bătrânul a devenit o legendă, iar povestea sa a fost transmisă din generație în generație, amintind tuturor de puterea comunității și a iubirii. Astfel, pâinea cea de-a pururi a rămas în inimile oamenilor, fiind nu doar un aliment, ci o parte din sufletul lor.
Scenariu radiofonic de Magda Duțu, după volumul Cartea foametei de Larisa Turea. Regia artistică: Petru Hadârcă. Muzica originală, interpretarea vocală și instrumentală: Valentin Boghean. În distribuție: Ion Caramitru, Rodica Mandache, Mircea Rusu, Petru Hadârcă, Amalia Ciolan, Mihai Bica, Orodel Olaru, Annemary Ziegler, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Julieta Strâmbeanu, Dorin Andone, Alexandru Nedelcu. Regia de montaj: Robert Vasiliță și Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Costin Manoliu. Producător: Magda Duțu. Înregistrare din anul 2016