„Să nu ştie nimeni ce răni te dor” este o poezie scrisă de Octavian Goga, un poet român cunoscut pentru profunditatea sentimentelor exprimate în lucrările sale. În această poezie, Goga abordează tema suferinței interioare și a durerilor pe care le purtăm în suflet, dar pe care alegem să le ascundem de ceilalți.
În versurile sale, poetul sugerează că fiecare persoană are propriile sale răni, suferințe și trăiri pe care nu le împărtășește cu nimeni. Aceasta poate fi o alegere conștientă, din dorința de a nu-i împovăra pe ceilalți cu durerile sale sau din teama de a fi judecat. Goga vorbește despre tăcerea care învăluie aceste răni, o tăcere greu de suportat, dar care devine, în același timp, o formă de protecție.
Poezia reflectă o sensibilitate profundă față de suferința umană, iar tonul său este melancolic, dar și plin de o frumusețe tristă. Goga reușește să capteze esența suferinței, arătând cum aceasta poate fi o experiență solitară, dar și universală. Cu fiecare vers, cititorul este invitat să reflecteze asupra propriilor sale răni, să-și conștientizeze durerea și să înțeleagă că nu este singur în această luptă.
Un alt aspect important al poeziei este lupta interioară dintre dorința de a fi înțeles și nevoia de a rămâne ascuns. Goga sugerează că, deși suferința este o parte inevitabilă a vieții, există o frumusețe în a o păstra pentru sine, ca un secret personal. Acest paradox al suferinței – dorința de a fi văzut și înțeles, dar și tendința de a ne retrage în noi înșine – este o temă recurentă în opera lui Goga.
Pe măsură ce cititorul parcurge poeziile, simte că este purtat printr-un labirint de emoții. Există momente de tristețe profundă, dar și momente de reflecție asupra frumuseții vieții, chiar și în mijlocul durerii. Goga ne învață că, deși suferința poate fi copleșitoare, ea este și o parte din experiența umană care ne leagă unii de alții.
În concluzie, „Să nu ştie nimeni ce răni te dor” este o poezie care ne provoacă să ne gândim la propriile noastre suferințe și la modul în care le gestionăm. Goga reușește să transmită un mesaj profund despre umanitate, vulnerabilitate și puterea de a purta durerile în tăcere, dar cu o frumusețe care ne face să ne simțim conectați la ceilalți, chiar și atunci când alegem să ne izolăm. Această poezie rămâne relevantă și emoționantă, invitând cititorul să reflecteze asupra propriei sale vieți și a relației cu suferința.
Scenariu radiofonic de Costin Tuchilă. Interpretează: Dorel Vișan. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Proiect cultural finanțat de către Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Înregistrare din anul 2018