Coasta Pacificului din Peru atrage de multă vreme atenția arheologilor din întreaga lume. Aici au fost descoperite urmele unora dintre cele mai vechi civilizații, datând din milenii îndepărtate. În aceste locuri, încă din mileniul al IX-lea înaintea erei noastre, au înflorit uimitoarele culturi Chavín, Paracas, Nazca și Mochica.
Însă adevăratul paradis pentru arheologi s-a dovedit a fi zona orașului peruan Ica, după descoperirile făcute de doctorul Javier Cabrera d’Arquea. El a găsit pietre negre de dimensiuni variate, unele având peste un metru, pe care sunt gravate imagini fascinante. Studiindu-le, se ajunge inevitabil la concluzia că aici a existat o civilizație unică, extrem de avansată și foarte veche, despre care, din păcate, nu știm nimic.
Pietrele sunt aranjate într-o ordine strictă și par să reprezinte o uriașă bibliotecă științifică. Catastrofele naturale au făcut ca o parte din aceste „cărți de piatră” să fie îngropate. Cercetătorii au încercat să determine vârsta aproximativă a bibliotecii, analizând imaginile de pe suprafața pietrelor negre.
Pe una dintre ele este gravată o persoană călare pe un cal. Călărețul seamănă cu un neanderthalian: cap disproporționat de mare, frunte oblică, arcade pronunțate și maxilare puternice. Totuși, calul a fost adus în America abia după descoperirea continentului de către Columb. Așa-numitul cal american a dispărut acum aproximativ 200.000 de ani, în timp ce omul modern (cromagnonul) există de doar 40.000 de ani. Atunci cine este cel care călărește acest animal ce seamănă uimitor de bine cu un cal modern?
O altă dovadă a vechimii pietrelor este imaginea unui elefant și a celui care îl conduce. Elefantul american a dispărut aproape simultan cu calul. Pe una dintre pietrele bibliotecii este gravată o scenă incredibilă: un om călare pe un pterosaur zburător. Poate că ființele inteligente, imortalizate pe aceste pietre, au domesticit monștri preistorici și, cu ajutorul lor, au creat monumentele civilizației lor, care încă intrigă oamenii de știință contemporani.
Cea mai uimitoare descoperire este însă seria de pietre care descriu detaliat o operație de transplant de inimă. Pe una dintre ele este gravată scena unui tânăr căruia un preot sau medic îi deschide cavitatea toracică. Un al doilea medic ține un set de instrumente. Următoarea piatră înfățișează o inimă extrasă din pieptul unui donator. Pe alta, un bătrân, marcat de riduri, este supus unei operații în care i se înlocuiește inima bolnavă cu una sănătoasă.
Într-o altă scenă, bătrânul este conectat la un aparat de respirație artificială. Secvențele gravate continuă să prezinte perioada postoperatorie: pacientul începe să respire independent, medicul îi ascultă inima, iar bătrânul, acum sănătos, face primii pași.
Aceste imagini arată că doar indivizi cu cunoștințe avansate de anatomie, fiziologie, asistență medicală și asepsie ar fi putut realiza astfel de proceduri. Instrumentele lor chirurgicale par la fel de avansate ca cele moderne.
Un detaliu intrigant este că, pe multe pietre, ființele gravate au mâini ce seamănă mai degrabă cu cele ale maimuțelor, având degetele mari aliniate cu celelalte. Unele teorii sugerează că aceste ființe ar putea fi o ramură avansată a neanderthalienilor, capabilă să domesticească animale și să creeze o civilizație avansată.
Doctorul Cabrera, însă, credea că ființele gravate pe pietre erau extratereștri care au venit pe Pământ, au rămas aici o vreme și au contribuit la evoluția speciilor locale. Biblioteca de pietre negre din Ica cuprinde astăzi peste 20.000 de exemplare, dar cercetătorii estimează că sub pământ ar putea fi ascunse încă aproximativ 300.000 de pietre, parte a unei culturi antice misterioase.