„Zâna mării” este o poveste clasică scrisă de Hans Christian Andersen, care vorbește despre dorințele, sacrificiile și căutarea iubirii. Povestea începe în adâncurile mării, unde trăiește o zână tânără, cea mai mică dintre cele șase surori. Această zână este fascinată de lumea oamenilor și visează să devină o parte din ea.
Pe măsură ce își petrece timpul ascultând poveștile despre lumea de deasupra apei, zâna cea mică devine din ce în ce mai curioasă. Ea află că oamenii au o viață efemeră, dar și că pot experimenta dragostea și fericirea. Într-o zi, zâna își îndeplinește visul și înoată către suprafață. Acolo, ea vede un prinț care sărbătorește pe o navă. Zâna se îndrăgostește de el pe loc și simte o dorință puternică de a-l cunoaște.
Din păcate, o furtună se abate asupra navei și prințul cade în apă. Zâna nu ezită și îl salvează, aducându-l pe țărm. În timp ce el își revine, zâna se ascunde, dorind să nu fie văzută. În ciuda acestui lucru, ea devine obsedată de el și nu poate să-și scoată din minte imaginea sa. Zâna decide să ceară ajutorul mării pentru a deveni om, astfel încât să poată fi alături de prinț.
Pentru a-și îndeplini dorința, zâna trebuie să facă un sacrificiu uriaș. Ea se duce la vrăjitoarea mării, care îi oferă o poțiune care îi va transforma coada de pește în picioare. Totuși, pentru a obține acest lucru, zâna trebuie să renunțe la vocea sa, iar durerea pe care o va simți la fiecare pas va fi asemănătoare cu mersul pe sticlă. Cu toate acestea, zâna acceptă aceste condiții, fiind dispusă să sufere pentru a fi alături de iubirea ei.
După ce primește poțiunea, zâna își transformă coada și își pierde vocea, dar devine umană. Ea își găsește prințul și îl impresionează cu frumusețea sa. Deși nu poate vorbi, dragostea ei strălucește prin gesturi și priviri. Prințul o ia sub aripa sa, dar el nu știe că ea este cea care l-a salvat. Zâna se simte fericită că poate să fie aproape de el, dar în același timp, suferă din cauza tăcerii sale.
Pe parcursul timpului, zâna se îndrăgostește tot mai mult de prinț, dar el nu pare să o observe cu adevărat. Într-o zi, acesta se îndrăgostește de o altă fată, care îi amintește de zâna mării, dar nu realizează că zâna a fost cea care i-a salvat viața. Zâna se simte distrusă, dar nu renunță. Ea continuă să fie alături de el, sprijinindu-l în momentele dificile, chiar dacă suferința ei crește.
Pe măsură ce timpul trece, zâna se confruntă cu o alegere dificilă. Ea are de ales între a se întoarce la viața ei de dinainte în adâncurile mării sau a accepta să moară, dacă nu poate câștiga dragostea prințului. Într-o ultimă încercare de a-l câștiga, zâna se roagă, dar simte că destinul ei este să fie îndurată de suferință.
Într-un moment de răscruce, zâna își dă seama că trebuie să își lase iubirea să meargă. Ea a fost dispusă să sacrifice totul pentru el, dar dragostea nu poate fi forțată. Cu inima zdrobită, ea se transformă din nou în spuma mării, dar în loc să dispară, ea devine o ființă etereală, având șansa de a câștiga o viață veșnică în ceruri.
Povestea se încheie cu o notă de melancolie, dar și cu o speranță. Zâna mării nu a reușit să obțină dragostea pe care o dorea, dar a câștigat o formă de nemurire, devenind o entitate care va găsi fericirea în alte moduri. Aceasta subliniază tema sacrificiului și a iubirii necondiționate, care este esențială în întreaga poveste. Zâna mării rămâne un simbol al frumuseții, al dorinței și al puterii iubirii, chiar și atunci când aceasta nu este întotdeauna împlinită.
Traducerea: Alexandru Philippide. Dramatizarea: Adina Bardas. Regia artistica: Mihai Lungeanu. În distributie: Anne Marie Ziegler, Anca Constantin, Alina Teianu, Alexandrina Halic, Jeanine Stavarache, Violeta Berbiuc, Ionut Kivu, Mihai Dinvale.Redactor şi producător: Irina Soare. Regia de montaj: Radu Verdes.Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu.Regia tehnică: Vasile Manta